Mădălina Pascu
Avocat Titular & Fondator
Mădălina
Pascu este avocat în
cadrul Baroului București și fondator al cabinetului. Cu
o experiență profesională
de peste 17 ani, și-a concentrat practica pe gestionarea
litigiilor comerciale
complexe, a tranzacțiilor
imobiliare și a apărărilor penale în cauze cu miză
ridicată. A asigurat consultanță strategică și
reprezentare în cauze cu impact financiar și
reputațional atât pentru structuri instituționale și
companii, cât și
pentru persoane fizice, având ca obiectiv protejarea
patrimoniului, a afacerilor și a intereselor
clienților săi în situații de
criză juridică.
Experiența Profesională Reprezentativă
În materia
dreptului penal, a
asigurat asistența judiciară inclusiv în macro-dosare de
criminalitate
organizată instrumentate de DIICOT, cu peste 100 de
inculpați trimiși în
judecată, precum și în dosare privind infracțiuni contra
vieții.
Expertiza
sa este confirmată și
prin reprezentarea unor instituții publice și structuri de
interes național, inclusiv
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
(IGSU) prin apărarea
intereselor cadrelor militare în fața forurilor
administrative și judiciare.
În zona
de real estate și dezvoltare,
a coordonat procese de due diligence imobiliar,
asigurând auditul juridic
complet și securizarea achizițiilor de la dezvoltatori
imobiliari sau
tranzacții mari (cu valori de peste 1 milion de euro).
Mandatele sale au acoperit
întregul proces, de la faza negocierilor și până la
obținerea autorizațiilor de
construcție, demolare sau a avizelor de descărcare
arheologică, precum și
gestionarea litigiilor din sfera proprietății imobiliare.
În
segmentul de business, portofoliul
Cabinetului include companii din sectoare precum
construcțiile, HoReCa și
industria muzicală în dispute comerciale, recuperarea
strategică a
creanțelor, contestații împotriva actelor de control emise
de ANAF și alte
litigii cu impact asupra activității și patrimoniului
companiilor.
Pentru
persoanele fizice, a acordat
asistență și reprezentare juridică în numeroase litigii
bancare, executări silite, recuperarea
prejudiciilor, partaje și
alte cauze patrimoniale complexe, inclusiv cu elemente de
extraneitate, obținând în instanță anularea procedurilor
de
executare abuzive, recuperarea activelor financiare și
declararea caracterului
abuziv al clauzelor contractuale.
În paralel, asigură asistență confidențială în dispute
familiale complexe, exercitând managementul situațiilor de
criză juridică.
Publicații
și Activitate Academică
Activitatea sa profesională este susținută și de contribuții în domeniul cercetării juridice, Mădălina Pascu fiind autoarea lucrării de specialitate „Acordul de recunoaștere a vinovăției” (Editura Universul Juridic), un volum de referință în domeniu, al cărui prim tiraj a fost epuizat rapid de către practicieni. De asemenea, a participat activ în cadrul Proiectului PRESENT, implementat prin Programul Justice al Comisiei Europene, axat pe studierea Directivei U.E. 2016/343 privind drepturile fundamentale în procedurile penale.
Pregătire
Profesională
Mădălina Pascu este absolventă a
Facultății de Drept din cadrul Universității
București și deține un master în
Științe Penale în cadrul aceleiași instituții,
absolvit cu media 10,00.
Este absolventă a Institutului Național de Pregătire
și Perfecționare a
Avocaților (INPPA), contributor la publicații de
specialitate (inclusiv www.juridice.ro,
Revista de drept penal, etc.) și a asigurat
consultanță și negocieri
directe în limbile engleză și spaniolă.
E-mail direct: madalina@pascu.eu
Telefon: 0762.710.907